Cum sa eviti cele mai comune 12 greseli in WordPress

Cum sa eviti cele mai comune 12 greseli in WordPress

Poate că te-ai hotărât în sfârşit să îţi faci un blog sau te ambiţionezi să îţi faci site-ul pentru propria ta firmă de unul singur. În oricare dintre situaţii, dacă eşti la început de drum şi ştii de WordPress doar din auzite, probabilitatea de a face cele mai comune greseli in WordPress este mare.

Asta nu înseamnă că ar trebui să renuţi. Nici pe departe! Ce trebuie să faci este să  înveţi din experienţa celor care au trecut deja prin asta și să citești în continuare ce ți-am pregătit.

Iată o listă cu cele mai comune greşeli WordPress şi ce trebuie să faci pentru a le evita.

12 greseli comune in WordPress

#1 Alegerea greşită a platformei WordPress

Un singur nume, două platforme? Ei bine, da, există două variante ale platformei WordPress, iar alegerea eronată a acesteia este una dintre cele mai frecvente greseli WordPress.

WordPress.com este platforma potrivită atunci când vorbim despre un site personal, un blog în sensul simplu al cuvântului, de exemplu. Este gratuită, uşor de folosit şi nu îţi dă bătăi de cap legate de setarea server-ului, backup-uri, update-uri sau alte asemenea lucruri.

Pe de altă parte însă, nici nu te lasă să îţi faci de cap: nu poţi deţine în totalitate controlul asupra site-ului tău, ai un număr limitat de teme şi plugin-uri WordPress, nu poţi folosi Google Analytics (decât în urma unui upgrade costisitor), iar orice formă de monetizare a site-ului te costă suplimentar.

WordPress.org este, în schimb, potrivită pentru site-uri mai complexe, al căror scop este monetizarea. Aceasta presupune achiziţionarea unui hosting, îţi oferă posibilitatea de a avea control deplin asupra site-ului, acces la un număr nelimitat de teme, plugin-uri şi customizare.

greseli wordpress

Sursa foto: wordpress.org

În acest caz însă, întreaga responsabilitate privind administrarea cade pe umerii tăi, dar îţi şi permite să faci bani din site-ul tău.

#2 Neefectuarea backup-ului

Este una dintre greşelile WordPress care îţi poate face viaţa amară şi te poate lăsa cu ochii-n soare, fără site.

Fără backup, întreaga ta muncă şi investiţie se poate duce pe apa sâmbetei în câteva minute. Şi asta dintr-o varietate de motive: l-ai şters din greşeală, a fost spart de hackeri, erori de funcţionare etc.

Backup-ul este, aşadar, mai mult decât esenţial şi poate fi realizat cu ajutorul unor tool-uri precum BackWPup, VaultPress sau BackupBuddy.

Iar dacă vrei să vezi cât de simplu se poate face un backup, doar dă click pe tutorialul de mai jos.

#3 Neefectuarea update-urilor

Teama de erori, indiferenţa, lenea, indiferent de motiv, neefectuarea update-urilor este una dintre cele mai periculoase greşeli WordPress întrucât deschide cale liberă hackerilor. Cu cât amâni mai mult efectuarea update-ului, cu atât devine mai dificil.

Dacă site-ul tău este creat pe WordPress.org, va trebui să îţi faci singur update-urile. WordPress te înştiinţează de fiecare dată când ai de încărcat actualizări pe site-ul tău şi e bine să o faci atunci când trebuie. Cu cât amâni mai mult efectuarea update-ului, cu atât devine mai dificil.

Despre cum să faci update-urile am vorbit pe larg în articolul Update WordPress: Cei 6 paşi pentru o actualizare corectă

#4 Folosirea unui URL standard

Una dintre greşelile WordPress frecvente este folosirea unui URL strandard, de care nici utilizatorii şi nici cei de la Google nu sunt încântaţi. URL-ul strandard este total anost întrucât nu conţine nicio informaţie despre conţinutul paginii web respective şi, mai mult decât atât, este nepotrivit pentru că nu conţine cuvinte cheie care să ajute la căutarile pe Google.

Setarea unui URL propriu se face extrem de rapid şi uşor cu ajutorul funcţiei Permalinks din panoul de control WordPress.

Așadar, îți recomandăm să folosești, de exemplu:

În loc de: www.servhost.ro/cum-sa-eviti-cele-mai-comune-12-greseli-in-wordpress

să fie: www.servhost.ro/greseli-wordpress

#5 Folosirea unui favicon standard

Micile detalii fac diferenţa, iar favicon-ul este unul dintre aceste detalii.

Faviconul este acea iconiţă care apare în dreptul numelui paginii tale în browser. Se întâmplă deseori ca acest detaliu să fie ignorat, iar acest lucru este o altă greşeală WordPress care trebuie avută în vedere.

Dacă nu setezi un favicon propiu, te vei trezi că te afişezi online cu o imagine care aparţine de fapt firmei de web design WordPress sau dezvoltatorului temei site-ului tău. Promovează-te aşadar prin utilizarea logo-ului propriu pe post de favicon.

#6 Ignorarea setărilor SEO

WordPress poate opri indexarea site-ului tău pe motoarele de căutare. Iar acesta este un lucru bun atâta timp cât încă lucrezi la dezvoltarea acestuia. Problema este că se întâmplă adesea ca această setare să rămână activă şi după ce site-ul rulează pe internet. Ţine cont de acestă greşeală şi nu uita să faci modificările necesare pentru ca site-ul tău să poată fi indexat.

De asemenea, nu uita şi nu ignora nici setările SEO pentru fiecare pagină a site-ului tău şi pentru fiecare postare în parte.

#7 Lipsa unui plugin cache

Este o greşeală WordPress care te va costa viteza de încărcare a site-ului tău şi, odată cu aceasta, indexarea pe Google.

Un plugin cache, precum WP Super Cache, va face ca site-ul tău să se încarce repede chiar şi în momentele cu trafic sporit. În acest fel, Google şi vizitatorii tăi vor fi mulţumiţi.

#8 Ignorarea setărilor de securitate

Să foloseşti admin pe post de nume pentru logare sau pentru parola ta WordPress este ca şi cum ai lăsa uşa casei tale în permanenţă descuiată. Şi totuşi aceasta este una dintre greşelile WordPress chiar prea comune.

greseli wordpress securitate

sursa: pexels.com

Sub nicio formă să nu foloseşti acest cuvânt pe post de nume de logare sau de parolă. WordPress îţi oferă posibilitatea să îţi schimbi datele de logare de la bun început, iar cel mai indicat este să o faci atunci.

Desigur, un admin şi o parolă sofisticate nu îţi garantează că site-ul tău va fi păzit de hackeri, însă acestea reprezintă prima linie defensivă împotriva lor.

Află mai multe despre cum îţi menţii site-ul WordPress în siguranţă!

#9 Folosirea tagline-ului standard

Tagline-ul este acea scurtă descriere a site-ului pe care ţi-o pune la dispoziţie WordPress şi care este indexată de către Google.

Dacă nu îl modifici din Setări >> General, tagline-ul site-ului tău va fi Just another blog, adică varianta stardard pentru orice site WordPress nou, iar asta chiar nu da bine deloc.

#10 Păstrarea paginii model (Sample Page)

O altă greşeală în WordPress este păstrarea paginii model. Dacă nu o ştergi din Pages sau dacă nu o înlocuieşti, aceasta va fi în continuare activă, şi deci vizibilă, pe site-ul tău. Plus, va apărea în căutările Google.

Şi apropo de Google, la o simplă căutare, vedem că există încă aproape 1 milion de site-uri WordPress care au activă pagina model. Şi nu arată deloc profi.

#11 Folosirea imaginilor la dimensiunea originală

Folosirea unor imagini de mari dimensiuni afectează viteza de încărcare a site-ului şi îţi ocupă inutil din memoria disponibilă pe server. Poţi evita această greşeală WordPress, salvând orice imagine pe care vrei să o încarci pe site într-un format comprimat pentru web. Te vor ajuta în acest sens, tool-uri precum GIMP sau JPEG Mini.

#12 Schimbarea URL-ului site-ului

URL-ul site-ului tău este precum adresa ta de domiciliu. Odată schimbată, lumea nu va mai şti cum să dea de tine. La fel se întâmplă şi online. Google şi vizitatorii tăi vor avea dificultăţi în a-ţi găsi site-ul pe internet şi te vei trezi cu o scădere abruptă a ranking-ului şi a traficului.

Aşadar, să nu faci schimbări asupra URL-ului site-ului tău decât dacă este absolut necesar, iar dacă este absolut necesar asigură-te că o faci cum trebuie.

Şi acum că ai aflat cele mai comune greşeli în WordPress, începe să îţi consturieşti singur blogul sau site-ul tău.

Ţine cont de toate aceste greşeli WordPress atunci când îţi construieşti singur blogul sau site-ul pentru a nu-ţi irosi inutil nici timpul, nici nervii. Ȋntotdeauna e mai bine să înveţi din greşelile altora decât din ale tale.

Succes!

sursa foto: pexels.com

Da-l mai departe, daca te-a ajutat ...Share on Facebook9Share on Google+0Email this to someone
Despre autor
Ninel Decu
Am 15 ani experienta in marketing si vanzari de servicii. Scriu despre marketing online, WordPress, cum sa pornesti o afacere de la zero. Sunt cofondator al firmei ServHost specializata in servicii de hosting pentru platforma WordPress cat si realizarea de bloguri, site-uri si magazine online pe aceasta platforma. Am fost implicat in peste 400 de proiecte care au pornit de la zero sau pe care le-am ajutat sa creasca de la un anumit nivel.

One thought on “Cum sa eviti cele mai comune 12 greseli in WordPress

  1. Stiri - joi, der 24. august 2017 at 22:10

    Aceste informatii sunt foarte utile,pentru cei incepatori e o mana dumnezeiasca,

    Reply

Lasă un comentariu