<thrive_headline click tho-post-16475 tho-test-21>Noțiuni introductive despre inbound marketing</thrive_headline>

Noțiuni introductive despre inbound marketing

Marketing-ul online este un domeniu vast și, după cum știi deja, conține diverși termeni care desemnează tacticile de promovare și instrumentele folosite. În cazul în care nu ești familiarizat cu cele mai importante noțiuni din mediul online, îți recomandăm să consulți mai întâi articolul Mic dicționar de marketing online – 20 de termeni pe care trebuie să-i cunoști.

Având în vedere faptul că marketingul digital este una dintre principalele modalități prin care îți promovezi afacerea, îmbunătățești imaginea în online, atragi noi clienți și generezi vânzări, este esențial să cunoști anumite concepte de bază.

Prin urmare, îți vom prezenta în continuare noțiunea de inbound marketing și principalele sale caracteristici.

Ce este inbound marketing?

Termenul de inbound marketing definește marketingul modern, separându-l astfel de cel tradițional. Luând în considerare faptul că noțiunile modern și tradițional sunt relative, vom explica conceptul prin comparație cu sintagma outbound marketing.

Care sunt caracteristicile marketingului de tip inbound?

#1. Modul de relaționare cu audiența

Dacă outbound marketingul este caracterizat prin transmiterea mesajelor promoționale într-un mod iritant, marketingul modern se concentrează spre crearea unei relații de încredere și de lungă durată cu publicul țintă. Prin urmare, îi oferă acestuia senzația că se află într-o conversație reală, că are în egală măsură puterea de a decide și că modul în care i se transmite informația nu este agresiv.

De cealaltă parte, promovarea prin intermediul spot-urilor TV, a radio-ului, bannerele, pop-up-urile și chiar campaniile PPC (pay per click) se adresează consumatorilor fără ca aceștia să fi căutat informația respectivă sau să-și fi dorit să vadă reclama în cauză. Cum de-a lungul timpului astfel de mesaje au început să fie deranjante, este firesc de ce au apărut variate tehnici online prin care ele pot fi blocate.   

#2. Conținutul relevant

Marketingul de tip inbound are la bază crearea de conținut pe termen lung. Scopul acestuia nu este de a atrage prin orice mijloace atenția consumatorului, ci de a-i câștiga încrederea printr-o comunicare naturală și eficientă în același timp.

Într-un context în care toată lumea încearcă să iasă în evidență și să capteze atenția publicului, acele afaceri care se concentrează spre a oferi calitate, și nu cantitate, sunt cele care vor avea de câștigat.

Continut relevant inbound marketing

Sursa: pexels.com

Indiferent de modalitatea prin care mesajul este transmis (social media, blog, site-uri de prezentare, ebook-uri, newslettere) important este ca acesta să fie optimizat pentru motoarele de căutare și să se adreseze nevoilor și dorințelor consumatorilor.

Așa cum probabil bănuiești deja, în cazul marketingului de tip outbound, există un control mai mare asupra mesajului, acesta fiind direcționat unor audiențe foarte bine targetate cu ajutorul numeroaselor filtre disponibile pentru campaniile plătite.

#3. Maniera în care este creată vizibilitatea

Inbound marketingul constă în sporirea vizibilității unei afaceri în mod organic, firesc. În acest fel, imaginea creată este una solidă, contribuind astfel la fidelizarea clienților.

În ceea ce privește outbound marketingul, imaginea este alcătuită în mod artificial, întrucât acțiunile de marketing au ca scop îndeplinirea obiectivelor numerice și obținerea a cât mai multor conversii.

#4. Bugetul alocat

Luând în considerare toate aspectele menționate anterior, marketingul de tip inbound se realizează fără a investi neapărat un buget dacă se ocupă un membru al echipei tale de administrarea rețelelor de socializare și a blogului.

Buget inbound marketing

Sursa: pixabay.com

De partea opusă, outbound marketingul presupune generarea unor reclame contra cost.

Care este procesul de inbound marketing?

Pentru o implementare eficientă a acestui tip de marketing, îți recomandăm să ai întotdeauna în vedere principalele 3 etape prin care trece un consumator:

  • etapa de conștientizare: momentul în care publicul țintă identifică o problemă;
  • etapa de considerare/analiză: momentul în care audiența începe să caute o soluție pentru a-și rezolva problema;
  • etapa decizională: momentul în care deja au analizat opțiunile existente și o achiziționează pe cea mai convenabilă.
Procesul de inbound marketing

Sursa: pixabay.com

De asemenea, există 4 etape esențiale de care trebuie să ții cont în aplicarea politicii de marketing tip inbound:

  • atragerea publicului țintă pentru a-l determina să devină utilizatorul site-ului sau blogului tău;
  • convertirea utilizatorilor în potențiali clienți;
  • transformarea potențialilor clienți în consumatori ai produselor sau serviciilor tale;
  • transformarea pe termen lung a clienților fideli în promotori ai afacerii tale.

În consecință, implementarea corespunzătoare a unei strategii de promovare bazate pe inbound marketing te ajută să atragi potențiali clienți, să sporești vizibilitatea afacerii tale, să câștigi încrederea audienței tale și să îți consolidezi imaginea pe termen lung.  

Pentru a ajunge să te bucuri de toate aceste beneficii, recomandarea noastră este să iei în considerare indicatorii SEO (în articolele anterioare am scris despre Care sunt cei mai importanți indicatori de performanță SEO? – partea I și despre Indicatori de clasament SEO – partea a II-a), conținutul pe care îl generezi, cât și modul în care comunici în social media.

Sperăm că toate aceste informații îți sunt utile pentru a avea o perspectivă de ansamblu referitoare la marketingul modern și caracteristicile acestuia. Ține minte: marketingul online se află în continuă schimbare, iar o bună strategie de promovare se realizează în funcție de modificările care apar.

Până data viitoare, îți dorim mult spor în promovarea afacerii tale!

Sursă foto principală

Despre Autor
Ninel Decu
Am 15 ani experienta in marketing si vanzari de servicii. Scriu despre marketing online, WordPress, cum sa pornesti o afacere de la zero. Sunt cofondator al firmei ServHost specializata in servicii de hosting pentru platforma WordPress cat si realizarea de bloguri, site-uri si magazine online pe aceasta platforma. Am fost implicat in peste 400 de proiecte care au pornit de la zero sau pe care le-am ajutat sa creasca de la un anumit nivel.

Lasă un comentariu

shares