Update Google pentru algoritmii de indexare organică: cu și despre linkbuilding

Update Google pentru algoritmii de indexare organică: cu și despre linkbuilding

Că ne place, sau nu, atunci când este vorba despre afișarea paginilor web în motoarele de căutare, Google este artizanul suprem.

Algoritmii de indexare Google sunt cei care dictează noile tendințe și direcții în domeniul SEO. Pe scurt, imediat ce un nou update al acestor algoritmi este lansat, intervine o forfotă generală.

Un ghid SEO te poate ajuta să înțelegi mai bine la ce mă refer.

Ei bine în data de 10 septembrie 2019 un comunicat de presă a fost publicat în mod oficial de Google. Sub denumirea de Evolving „nofollow” – new ways to identify the nature of links articolul dezbate noile reguli pe care va trebui să le aplici atunci când pui la punct o strategie de linkbuilding.

Lumea discută la cald despre acest update, părerile fiind, ca de obicei, împărțite. Oricum ar fi, un lucru este cert: va fi din ce în ce mai greu să strângi link-uri de calitate care să ajute la o mai bună indexare organică.

Acest update vine în completarea regulilor Page Quality Rating publicate în debutul acestui an. Direcția trasată pare a fi una sigură și clară: accentul este pus pe calitatea conținutului și pe experiența propusă utilizatorului final.

servicii google de crestere trafic

Desigur, nu trebuie să uităm că gigantul american își cam face profitul din campaniile de marketing. Pe scurt, din PPC și alte metode similare. Practic, pe seama webmasterilor.

Este lesne de înțeles că poziționarea organică a site-urilor se va obține din ce în ce mai greu. Accentul pus de Google va fi mereu către campaniile plătite, chiar dacă scopul final este, cel puțin în aparență, bunăstarea utilizatorilor finali.

Dar, după cum am spus, fie că ne place, sau nu, Google este artizanul suprem.

Să vedem așadar la ce se referă acest nou update care are în vedere indexarea și interpretarea link-urilor externe.

Update Google pentru indexarea link-urilor

În teorie, Google acordă o mai mare importanță unui site pe măsură ce acesta reușește să obțină mai multe referințe. Așadar, cu cât mai multe site-uri trimit link-uri către paginile tale web cu atât ajungi mai sus în rezultatele organice.

Află cum să faci link building eficient în 2019.

Link-urile au 2 atribute: dofollow, respectiv nofollow. În indexarea organică contează cele cu atributul do, cele cu no fiind ignorate în atribuirea scorului SEO. Desigur, aceste atribute sunt setate de către site-ul sursă, cel care face trimiterea către site-ul tău.

Ca să rezum: atunci când cumperi link-uri trebuie să investești inteligent. Ai nevoie de link-uri dofollow din surse de calitate, de preferat de la site-uri mai bine văzute decât site-ul tău.

Dacă crezi că poți păcăli algoritmii de indexare în ceea ce privește aceste link-uri, te cam înșeli. În funcție de conținutul paginii, de autorul articolului și de alte elemente puțin mai tehnice Google își poate da seama ce link a fost cumpărat și ce link a fost obținut în mod natural, sau organic.

Altfel spus, Google poate ignora un link chiar dacă are atribut dofollow atunci când consideră că el nu este obținut în mod organic.

optimizare texte seo on page

Acesta este principiul de indexare bazat pe strategii de linkbuilding începând cu anul 2005.

Ei bine, noul update Google schimbă puțin perspectiva, două noi atribute pentru link-urile externe fiind acum definite. Acestea derivă din atributul nofollow și au scopul de a separa și mai mult link-urile de calitate de cele de tip spam.

Noua politică Google de interpretare a link-urilor

Așadar, pentru link-urile de tipul nofollow avem două noi atribute: Rel=”sponsored” respectiv Rel=”ugc”.

Primul se referă la link-urile sponsorizate de tipul guest posting în timp ce al doilea se referă la conținutul generat de utilizatori, de tipul paginilor forum.

Practic, pentru aceste două tipuri de conținut nu se va mai folosi atributul general de nofollow. Acesta va rămâne strict pentru link-urile care se vor a fi ignorate de algoritmii de indexare.

În teorie această implementare îi va ajuta pe cei de la Google să interpreteze mai bine strategia de linkbuilding implementată. Și, desigur, să analizeze mai bine atât site-urile sursă cât și cele destinație.

În plus, în timp, link-urile cu ugc și sponsored vor primi o oarecare importanță în ceea ce privește indexarea propriu-zisă. Această importanță nu va fi precum cea a link-urilor dofollow, dar va conta în poziționarea organică finală.

Așadar, din nou, va fi esențial de unde și cum vei obține aceste link-uri, chiar și atunci când este vorba despre conținut sponsorizat sau generat de utilizatori.

Dacă nu știai, recent Google a oprit oficial suportul pentru regulile noindex din robots.txt, un alt aspect care va influența indexarea paginilor web.

google core algorithm update

Asta nu înseamnă că trebuie să abuzezi de aceste practici. În continuare strategiile de spam-link vor fi identificate de Google și penalizate. Contează calitatea ancorelor (url-ul setat pentru link-uri), calitatea site-urilor, autoritatea domeniului și toate detaliile ce țin de practicile SEO general valabile.

Pentru site-urile care au un sistem de user-generated content sau pentru site-urile care practică guest posting noile atribute pentru link-uri trebuie implementate începând cu această lună. Nu trebuie intervenit către link-urile vechi.

Desigur, efectele nu vor fi vizibile imediat. Toată această nouă abordare va fi resimțită începând cu următorii ani. Totul după ce jucătorii importanți de pe piață vor trece la implementarea modificărilor.

Pentru site-urile care urmăresc obținerea de link-uri externe cu valoare, în continuare primează în primul rând link-urile obținute în mod organic. Deci, cele cu atributul dofollow. Pentru restul, importantă va fi alegerea surselor de cea mai bună calitate.

Concluzii

Dacă vrei să citești comunicatul oficial Evolving ”nofollow” publicat de Google îl poți oricând accesa și consulta.

Concluziile în urma acestui nou update se referă din nou la calitatea strategiilor de SEO pe care le implementezi. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult, ele doar se adaptează tendințelor.

Ca perspective SEO pentru următoarea perioadă de timp avem conținutul video și comenzile vocale. Tot conținutul următorilor ani se va modela în funcție cu aceste direcții. Așa că, este bine să pregătești din timp noul tău plan de content marketing.

Teoretic, cu cât vei crea conținut mai de calitate, cu atât mai bine. Însă, pentru a aduce acest conținut în atenția utilizatorilor va trebui să urmezi regulile algoritmilor de indexare organică. Și aici este partea complicată a lucrurilor: găsirea echilibrului în abordare și implementare.

Găsești mai multe sfaturi utile despre practici SEO și nu numai pe blogul ServHost.  Rămâi documentat pentru a aplica cele mai eficiente metode pentru optimizarea site-ului tău.

Dacă ai nevoie de ajutor în crearea paginilor web sau în obținerea succesului online mult dorit, nu ezita și folosește pagina noastră de contact. Specialiștii noștri îți vor oferi asistența de care ai nevoie indiferent de proiectul pe care vrei să îl dezvolți.

About the Author
Ninel Decu
Am 15 ani experienta in marketing si vanzari de servicii. Scriu despre marketing online, WordPress, cum sa pornesti o afacere de la zero. Sunt cofondator al firmei ServHost specializata in servicii de hosting pentru platforma WordPress cat si realizarea de bloguri, site-uri si magazine online pe aceasta platforma. Am fost implicat in peste 400 de proiecte care au pornit de la zero sau pe care le-am ajutat sa creasca de la un anumit nivel.

Leave a Reply

shares