Cum folosești Google Analytics și care sunt cei mai importanți indicatori

Cum folosești Google Analytics și care sunt cei mai importanți indicatori

Dacă ai deja un site sau plănuiești să-ți creezi unul, există o serie de pași simpli care te vor ajuta să-ți cunoști mai bine afacerea, dar și audiența, să afli informații cheie despre clienții tăi, cum funcționează site-ul tău sau ce poți îmbunătăți.

Poate părea greu de crezut, dar există un instrument care te poate ajuta să afli toate aceste date complexe și nu numai complet gratuit – Google Analytics. Prin utilizarea Google Analytics, nu va fi nevoie să investești bani pentru a afla toate aceste date importante despre site-ul tău, ci poți avea acces la ele rapid și ușor și le poți interpreta chiar tu însuți.

De ce este important să-ți cunoști foarte bine audiența, dar și modul în care funcționează site-ul tău? Pentru că vei putea să-ți adaptezi conținutul de pe site, dar și canalele de promovare, vei ști ce poți îmbunătăți și care sunt sursele tale principale de trafic. De toate aceste lucruri depinde succesul afacerii tale.

De ce este importantă utilizarea Google Analytics pentru site-ul meu?

Google Analytics este un serviciu de analiză gratuit oferit de Google pentru deținătorii de web site-uri. Acest instrument te ajută să ai acces la date complexe despre cum găsesc utilizatorii site-ul tău și cum îl folosesc.

Prin utilizarea Google Analytics, deținătorii diverselor tipuri de site-uri pot avea parte de o serie de beneficii (bloggerii pot afla informații cheie despre audiența lor și cum să o crească, creatorii site-urile de știri pot avea acces la statistici detaliate cu cele mai citite articole pe o anumită perioadă de timp, deținătorii magazinelor online pot vedea situația vânzărilor și ROI-ul etc.).

Astfel, Google Analytics este un instrument versatil, destinat atât pentru uzul personal cât și pentru mediul de business.

La ce întrebări despre site-ul meu îmi poate răspunde Google Analytics?

Dacă ai un site și ești la început, cu siguranță ai multe întrebări despre succesul său și cum îl poți măsura. Și dacă ai un magazin online ești probabil curios care este situația vânzărilor tale pe o anumită perioadă de timp. Google Analytics îți poate răspunde la multe astfel de întrebări despre site-ul tău, printre care:

  • Câți oameni îmi vizitează site-ul?
  • De unde mă vizitează oamenii pe site?
  • Din ce surse câștig trafic pe site-ul meu?
  • Care sunt cele mai vizitate pagini de pe site-ul meu?
  • Câți vizitatori am reușit să convertesc în lead-uri sau clienți?
  • Cum pot îmbunătăți viteza de încărcare a site-ului meu?

În continuare îți vom prezenta cei mai importanți indicatori din Google Analytics pe care ar trebui să-i verifici periodic pentru a fi la curent cu starea site-ului tău:

Indicatori cheie din Google Analytics

Google grupează datele obținute despre website-uri în 5 categorii mari:

  • Real Time (Timp real)
  • Audience (Audiență)
  • Aquisition (Achiziții)
  • Behavior (Comportament)
  • Conversions (Conversii)

Voi exemplifica acești indicatori folosind termenii din limba engleză, dar în funcție de setările de limbă din Google Analytics, ei pot apărea și în română la anumite persoane.

Fiecare dintre aceste categorii cuprinde o serie de subcategorii cu date importante despre clienții tăi:

#1 Real Time

Real Time

Din contul tău de Analytics, dacă dai click pe Real Time, apoi pe Overview vei avea acces la date complexe, de ultimă oră despre situația site-ului tău. Acestea vizează:

  • Locația (în ce zone geografice se află utilizatorii activi de pe site-ul tău)
  • Sursele de trafic (câți au intrat de pe social media sau alte surse)
  • Câți utilizatori activi ai pe site în mod current
  • De pe ce dispozitive au intrat (desktop sau mobil)

#2 Audience

Audience

Categoria Audience din Google Analytics îți oferă date semnificative despre audiența ta și specificul ei. Acestea includ:

  • Date demografice (vârstă, gen)
  • Interesele audienței tale (ex: ce fel de subiecte preferă să citească)
  • Localizare (unde se află audiența ta)
  • Comportament (câți utilizatori fideli ai, câți vizitatori unici)
  • Dispozitiv utilizat (câți intră de pe desktop sau mobil)

Dacă dai click pe categoria Audience, apoi pe Overview, vei avea o viziune centralizată asupra tuturor acestor date.

Statisticile despre utilizatori, vizitele de pe pagină, bounce rate-ul (cât timp petrec utilizatorii pe site înainte să iasă etc.) te vor ajuta să fii mereu la curent cu specificul și comportamentul audienței tale și să-ți revizuiești constant strategia de content, marketing sau chiar SEO.

#3 Aquisition

Aquisition

Această categorie de indicatori analizează modul în care obții trafic pe site-ul tău. Rapoartele din Aquisition te ajută, printre altele să afli cum ajung vizitatorii pe site-ul tău și care sunt sursele tale de trafic.

Aceste date pe care le regăsești în Aquisition sunt o modalitate eficientă de a cunoaște îndeaproape sursele de trafic pentru site-ul tău – care canale de promovare sunt cele mai eficiente și ce poți face pentru a îmbunătăți traficul în cazul celor mai puțin populare.

Dacă folosești opțiunea Overview, vei avea acces la cei mai importanți indicatori în prim plan, cum ar fi:

  • Top Channels (canalele care îți aduc cel mai mult trafic pe o perioadă de timp – organic, social, direct, reclamă plătită etc.)
  • Grafic cu numărul de utilizatori și conversii

#4 Behavior

Behavior

Rapoartele de comportament se referă la acțiunile pe care le întreprind utilizatorii pe site-ului tău. Aici poți vedea cum este receptat conținutul de pe site-ul tău, dacă este citit sau apreciat sau dacă utilizatorii întreprind acțiunile pe care le dorești (call-to-action).

Câțiva dintre indicatorii cei mai importanți pe care ar trebui să-i ai în vedere aici sunt:

  • Numărul de vizite pe pagină
  • Numărul de vizitatori unici
  • Timpul petrecut în medie pe pagină
  • Bounce rate-ul (rata de respingere)

Categoria Behavior îți oferă informații detaliate despre comportamentul utilizatorilor pe site-ul tău. Poți afla statistici despre articolele tale, care au fost cele mai citite, cât timp au petrecut în medie utilizatorii per articol, dar și ce cuvinte cheie au folosit pentru a ajunge la conținutul tău. Vei putea, astfel, să-ți adaptezi permanent strategia pentru a crea un conținut mai vizibil pentru motoarele de căutare și conform cerințelor vizitatorilor tăi.

#5 Conversions

Conversions

Secțiunea Conversions din Google Analytics cuprinde patru categorii:

  • Goals – această secțiune îți arată starea obiectivelor setate pentru afacerea ta
  • Ecommerce – această subcategorie este destinată magazinelor online și îți oferă informații detaliate despre rata de conversie, tranzacții, valoarea medie a produselor cumpărate pe site-ul tău, achiziții unice, cantitatea produselor vândute etc.
  • Multi-channel funnel – aici vei găsi o viziune completă asupra călătoriei vizitatorilor pe site-ul tău și ce acțiuni îi transformă din simpli vizitatori în cumpărători (ex: citirea unui articol de blog, descărcarea unui ghid, abonarea la un newsletter)
  • Attribution – aici poți vedea modul în care diversele tipuri de marketing afectează conversiile (reclamă plătită, e-mail marketing, content marketing etc.)

Utilizarea Google Analytics te poate ajuta să-ți înțelegi mai bine audiența, să-ți consolidezi poziția în online și să-ți îmbunătățești constant tacticile de vânzare și comunicare.

Fie că ai un blog personal sau un magazin online, Google Analytics este un instrument complex destinat atât uzului personal, cât și comercial.

El este ușor de folosit și accesibil, presupune doar crearea unui cont și integrarea lui în website-ul tău. Pentru cei care au site-uri pe WordPress, instalarea Google Analytics este facilă și se realizează rapid folosind un plugin.

Google Analytics oferă funcții variate, este un instrument complex și sofisticat. Toate acestea reprezintă argumente în plus pentru care ar trebui să îl incluzi în strategia ta.

Spor la implementat!

Despre autor
Ninel Decu
Am 15 ani experienta in marketing si vanzari de servicii. Scriu despre marketing online, WordPress, cum sa pornesti o afacere de la zero. Sunt cofondator al firmei ServHost specializata in servicii de hosting pentru platforma WordPress cat si realizarea de bloguri, site-uri si magazine online pe aceasta platforma. Am fost implicat in peste 400 de proiecte care au pornit de la zero sau pe care le-am ajutat sa creasca de la un anumit nivel.

mai multe comentarii

  1. Marius - marţi, der 28. noiembrie 2017 at 09:03

    Foarte bun acest articol introductiv. Am setat Google Analytics acum 3 luni dar mai mult de real time nu foloseam. Voi aborda incet si celelalte optiuni 🙂

    Reply
    • Narcisa - marţi, der 28. noiembrie 2017 at 14:40

      Multumim, multa bafta, Marius.

      Reply

Lasă un comentariu

shares